Diversificarea la bebeluși nu este doar fizică, ci și psihică și emoțională. De aceea primii pași ai diversificării, pașii de pregătire, ar trebui să înceapă cu o lună sau chiar mai mult înainte de prima guriță cu alimente solide.
Aflați pentru prima dată în scaunul măsuței pentru diversificare și încercând tot pentru prima dată o mâncare solidă primită cu lingurița, este posibil că micuții să se simtă curioși, scoși din confortul lor, speriați sau pur și simplu se poate să nu înțeleagă că despre mâncare este vorba de fapt.
De aceea, cu 1-2 luni înainte de a începe diversificarea propriu-zisă, micuțul trebuie acomodat cu noile obiceiuri care urmează să existe în viața lui.
Iată ce indicații am strâns din recomandările OMS (Organizația Mondială a Sănătății), de la pediatru, pedodont și de la consultantul în alăptare.
Ce ar trebui să facem înainte de diversificare?
Iată, schematic, câteva trucuri care vor acomoda psihic și emoțional bebelușul cu momentul diversificării:
- Cu aproximativ o lună și jumătate înainte de diversificare am început să luăm masa astfel încât bebelușul să ne privească. În felul acesta, el observă că ducem în gură și mestecam alimente de diferite culori și texturi, simte mai multe mirosuri, observă cum se folosesc tacâmurile și mai alea mâinile (am mâncat cu mâna), de asemenea asociază lichidele cu cana sau paharul și așa mai departe. El observă și că… stăm la masă 🙂 Aceste observații îi vor fi utile atunci când noi ne vom aștepta să accepte piureul dat cu lingurița sau să apuce cu mânuța alimentele pregătite sub formă de bastonașe sau felii (finger food).
- Am practicat devreme exercițiile de supt pentru bebeluși (tongue exercices sau sucking exercices). Exercițiile de supt, in anumite situații, antrenează de fapt mișcările limbii, îl ajută pe bebe să dobândească mișcări mai ample și tot mai voluntare ale limbuței, ceea ce va ajuta la dispariția, cât de cât la timp, a reflexului de a da mâncarea afară din guriță și, totodată, îl va ajuta să mănânce mult mai bine alimentele solide. Băiețelul nostru a trecut și prin operația de frenectomie (tăierea frenului scurt sublingual), așadar cu atât mai mult aceste exerciții ne-au fost indicate de către medicul pedodont. Gășiți multe clipuri pe youtube – Exemple de exercitii de supt pe YouTube
- Tot cu o lună înainte de diversificare am început să îi dăm bebeluslui 10-20 ml de lapte (se poate oferi lapte matern sau formulă dacă nu este alăptat) cu lingurița. Nu va fi o reușită de prima dată, dar treptat bebe ajunge să înțeleagă că primește cu lingurița lăpticul lui, că în acel instrument se află mâncare pentru el, se va obișnui cu forma acesteia și va învăța să înghită. Am primit recomandarea să îi oferim cele câteva lingurițe cu lapte la începutul mesei, când este interesat să mănânce, apoi îi puteam da în continuare laptele în forma în care dorea el să bea.
- Am păstrat intotdeana o atmosfera armonioasă la masă și continuăm cu această rutină.
Se spune că bebelușii hrăniți la sân acceptă mai ușor mâncarea la diversificare, căci au simțit mai multe gusturi prin laptele mamei, spre deosebire de micuții care mănâncă lapte praf, acesta având de fiecare dată același gust. În plus, mișcările limbii și ale mușchilor care participa la supt, atunci când bebe este alăptat, sunt ideale pentru ca micuțul să fie deja pregătit la 6 luni pentru a încerca solidele. Însă nu întotdeauna lucrurile merg ca în studii, în recomandări sau în cărți. Noi am urmat acești pași din “prediversificare” și la 6 luni totul a fost ușor, fără bătăi de cap și a păpat de la prima masă (nu toată masa, dar e important că a acceptat-o și i s-a părut interesant evenimentul).
Niciunul din sfaturile de mai sus nu sunt obligatorii, cu excepția exercițiilor de supt recomandate de medic. Le puteți încerca doar dacă doriți.
Diversificare ușoară!
***
Disclaimer:
- Informațiile din acest articol sunt orientative și nu pot înlocui consultația specialistului. Pentru a le urma, cereți acordul medicului sau specialistului.
- Conținutul acestui articol este propriu, astfel că este interzisă copierea/utilizarea/modificarea integrală sau parțială a textului/imaginilor/clipurilor fără acordul autorului!